Tri | Lumi'escü: Luminator era tot ce-și dorise să fie

Lumi se trezi de dimineață și se pregăti pentru ora la care trebuia să fie în biblioteca orașului, luminând secțiunea dedicată cărților despre fericire și tristețe. Îi plăcea la nebunie să facă asta și, de când reușise să obțină rolul de Luminator se trezea dimineața plină de entuziasm. Era prima din familia ei care putea lumina un loc atât de important și asta o făcea să-și simtă picioarele ușoare de bucurie. Luminator era tot ce-și dorise să fie. 

I-a luat ceva vreme să învețe cum se face. În fond, mulți credeau că e suficient să stai undeva și lumea se umple de culori. Doar că ea știa că nu e vorba doar despre atât. Lumina e de multe feluri. E lumină tristă, lumină supărată, lumină speriată sau lumină veselă. Iar ea, în toți anii de școală, învățase cât de important e să transmiți celor din jur lucruri bune, nu doar să le dezvălui calea.

După toate standardele de pe Pluto, Lumi era un luminator extraordinar. Ori de câte ori mergea la bibliotecă, lumina ei nu doar că îi ajuta pe ceilalți să citească, ci le dădea o stare de bine, o stare ca atunci când stai seara în pat, după o zi întreagă de făcut lucruri și te gândești că în ziua respectivă ai făcut multe lucruri bune și că meriți un somn cu adevărat liniștitor. Și, în clipele acelea, în care aștepți somnul să vină, în secundele în care te lupți cu ochii să-ți rămână închiși, simți în suflet o bucurie fără margini, pe care n-o mai simți în nicio altă situație. Pentru mulți oameni, biblioteca era locul în care mergeau pentru a primi senzația liniștitoare pe care Lumi o răspândea în jurul ei. Oamenii veneau acolo nu doar din dragoste pentru cărți, ci și în căutarea binelui pe care îl răspândea Lumi.

Ca să poată ajunge atât de bună, se luptase ani de zile cu mintea și sufletul ei. Se luptase să înțeleagă de unde vine bunătatea și cum o poți transmite altora, de unde vine liniștea aia pe care o tot căuta și pe care doar târziu a înțeles că o să o simtă doar atunci când va înceta s-o mai caute. Când va înceta să se lupte, să forțeze lucrurile și se va concetra doar pe munca ei de luminator. 

Își puse cizmele cât de repede putu, își netezi rochia și se uita în oglindă. Părul îi stătea bine, ca de obicei. Vedeți voi, părul unui omuleț de pe Pluto e special. Dacă am fi pe Pământ, am spune că e făcut dintr-un fel de neoane, dar nu tari și rigide ca acelea de la noi, ci flexibile și colorate în toate culorile posibile. Părul omuleților de pe Pluto e cel care face minunea posibilă, dar nu așa cum ne închipuim noi, strălucind ca un lampadar, ci într-un mod mult mai misterios.

Luminatul, pe Pluto, ei bine, trebuie să îl vezi ca să înțelegi cum funcționează. Așa, simplu de tot, gândește-te la un moment în care ți-ai dorit să fie totul bine în jurul tău. Sigur ai încercat asta, sigur au fost momente în care te-ai rugat la ceva ori cineva să fie totul bine. Atunci când ți-ai dorit lucrul ăsta, au tăcut parcă toate luptele din mintea ta, au amuțit orice sunete din jur și tu, cu toată ființa ta, ai rezonat doar la gândul că totul va fi bine.

Cam așa procedează și omuleții noștri atunci când se pregătesc să lumineze. Nu e ca și cum ar apăsa pe un buton, iar părul ar scânteia deodată în nuanțe de mov și verde și albastru. Nu, odată ajunși în locul pe care trebuie să-l lumineze, omuleții noștri se opresc, își liniștesc mintea și, ușor ușor, încep să își dorească să se întâmple doar lucruri bune celorlalți. 

Habar n-au de ce, iar savanții lor, deși au studiat mult ideea, n-au ajuns încă la nicio concluzie, când dorința aceea de bine crește, lumea din jur se colorează. Și culoarea e mai puternică, pe măsură ce omuleții se gândesc mai mult. Pot face asta câteva ore la rând, când sunt schimbați de alți omuleți, la fel de buni și dedicați celor din jur.