Kvin | Color, iar lucrezi și acasă?

În mintea ei alergau ca niște miknici speriați toate gândurile universului. Alergau și se izbeau unele de altele, fără ca Lumi să poată înțelege ceva din ele. Îi luă o vreme bună până când toate se opriră din alergare, iar mintea ei începu să pună ordine în lucrurile pe care voia să le știe. Își spuse că o să meargă acasă, o să îi povestească soțului ei întâmplarea stranie, o să doarmă și mâine, probabil, va afla că a fost o farsă și viața ei își va reintra în normal.

Plecă spre casă cu gândul că orășelul în care trăia părea cel mai frumos loc de pe Pluto. Că oamenii erau drăguți ca niciunde altundeva și că nu, n-ar pleca de aici în ruptul capului. Dar unde? Învârti în minte zeci de întrebări, le ignoră apoi, pentru ca, doi pași mai încolo să reia speriată jocul acela care o obosea peste măsură. 

În fața casei, văzu un munte de bucăți colorate de … ceva. Din când în când, câte o bucată zbura dintr-o parte a grămezii spre cealaltă parte și un oftat molipsitor o însoțea în zborul ei scurt și agonizant. Urmări o vreme cum zboară lucruri prin aer și gândurile ce-i alergau prin cap începură să-și găsească fiecare culcușul său. Simplul fapt că era acasă însemna că totul vor fi în regulă. 

Casa lui Lumi era mică, așa cum ar fi la noi o casă de păpuși. Pentru că trăiau jos, sub scoarța planetei, omuleții nu aveau nevoie de case precum cele pe care le avem noi, pământenii. La ei nu ploua, nu ningea și nu se întâmplau alte fenomene meteo extraordinare.

Dacă vrei să-ți imaginezi o casă de pe Pluto, gândește-te la câteva mingi de fotbal, mari cât un balon de plajă, cărora le faci o intrare într-o parte, iar apoi le mobilezi cu tot felul de lucruri trăznite. Era rușine mare pe Pluto să ai casa de culoarea caselor vecinilor, așa încât omuletii se întreceau să își coloreze locuințele în nuanțe din ce în ce mai trăznite. La ei, asortarea nu era o problemă.

Mormanul de chestii din fața ei arăta de parcă ar fi căpătat viață, iar Lumi zâmbi larg, oftă cu dragoste și strigă ușor, spre personajul ce deocamdată nu se vedea.

O siluetă se arătă de după mormanul de lucruri, se îndreptă de spate și porni spre Lumi. E o aventură în sine să îl descriem pe Color'escü. Imaginează-ți un omuleț plinuț, cu o salopetă precum au aici, pe Pământ, mecanicii auto. ”Neoanele” pe care le avea cândva pe cap dispăruseră de câțiva ani, așa că acum era chel. Antenele îi rămăseseră stinghere pe cap, ca niște amintiri ale pletelor pe care le avusese cândva.

Dacă l-ai fi privit bine, ți-ar fi atras atenția ochii lui, colorați în mii de nuanțe de albastru, verde, roșu ori portocaliu, semnul cel mai important care le arăta omuleților de pe Pluto faptul că sunt în prezența unui Colorator. Color se născuse pentru a fi colorator și era, prin excelență, unul dintre cei mai buni pe care îi avea Pluto. Inventase o mulțime de feluri noi în care puteau fi colorate lucrurile din jur, iar oamenii îl apreciau foarte tare pentru asta.

Dacă ar fi fost să își dorească un colorator anume pentru orașul ori strada lor, probabil că primul nume care le-ar fi venit în minte era Color'escü, omulețul blajin pe care Lumi îl iubea din toată inima.

Ajuns lângă Lumi, Color o privi cu ochii lui multicolori și se căscă.

Felul cum îi vorbea Color, dar și apăsarea pe care o simțea în urma vizitei de la bibliotecă o făcură pe Lumi să-și aducă aminte de ce se înțelegeau ei doi atât de bine. La primele întâlniri, Color se bâlbâise destul de tare. Dar, din modul haotic în care vorbea, se conturase cel mai frumos lucru pe care i-l spusese cineva vreodată. Și Lumi se topise atunci, acolo, lângă un omuleț bâlbâit, aiurit și plinuț ce încerca să lege în vorbe greoaie lucruri pe care le vedea extrem de clar în mintea lui:

Trecuseră mulți ani de atunci, și e adevărat că, uneori, Color a dat semne că n-ar înțelege mare lucru din viața din jurul lui. Sau, cel puțin, că nu-i pasă foarte mult de ea. Dar Lumi știa mai bine de atât. Color era îndrăgostit de viață atât de mult încât îi căuta zilnic straie din ce în ce mai frumoase. Munca lui, ca de fapt munca oricărui alt colorator, îl obliga mereu să viseze cu ochii deschiși. Să vadă lucruri extraordinare acolo unde alții vedeau banalități.

Și Lumi învățase că iubești viața nu atunci când o trăiești la maxim, forțându-i limitele în fiecare zi, ci atunci când o admiri, o pui în valoare, îi dai ocazia să strălucească. Și Color, deși avea două picioare stângi atunci când era vorba despre muzică, dansa cu viața cel mai frumos dans pe care și l-ar fi putut închipui cineva.

Doar că el își trecu palmă peste frunte, de parcă ar fi vrut să îndepărteze ceva nevăzut de acolo. Apoi îi întoarse privirea și-i spuse un lucru la care nu se aștepta deloc: 

Ochii multicolori ai omuletului se întunecaseră. O privi pe Lumi și, deodată, își șterse iar fruntea, îndepărtând toate gândurile ce nu-i dădeau pace. Zâmbi:

Continuarea e în episodul următor: Joi, 10 octombrie. Dacă vrei să fii primul care îl citește, înscrie-te gratuit la pagina aceasta.

Iată o ghicitoare nouă pregătită de Lumi pentru părinți și copii

Eu construiesc castele
Și totuși macin munți
În ochi, provoc durere
Să vadă ajut mulți
Știi ce sunt?